My world

 

Masina oprea usor in fata portilor verzi de lemn … intram val-vartej in curte strigand din toti rarunchii:

- Maicoooooooooooooooo !!!!!!!!!

De departe venea raspunsul:

- Sunt in gradinaaaa!!!

Si o zbugheam catre fundul curtii … imi fusese dor. 

…

- Maie, spune-ne si noua o poveste!

- Sunt obosita mai mamaie c-am fost toata ziulica la lunca.

- Hai maicooo!

- Bine, hai ca va spui … A fost odata ca niciodata …

Si adormea, iar noi, ca niste draci de copii ce eram o tot inghionteam sa ne spuna povestea pana la capat, nedandu-ne seama cat de obosita era de fapt … Deh, intelepciunea vine cu timpul. 

…

- Raluca, cine te-a suparat tataie? De ce plangi?

Ma uit lung la el si-mi dau seama ca nu stie ce se intampla. Cum sa-i spun ca maica nu mai e? Ca pe cea care i-a fost alaturi aproape 60 de ani n-o s-o mai auda niciodata spunand: “- Tatitza, hai la masa!”. Nu pot, nu ma lasa inima. Reusesc sa murmur:

- Nimeni taiule … Se mai intampla.

- Ia la tataie o bomboana, si-mi intinde un biscuite. Si nu mai fii suparata.

- Saru’mana, taiule! Iau biscuitele si-i zambesc. Mai bine ca nu stie ce se intampla. I-ar fi prea greu. 

…

- De ce plange Raluca? Ca s-a dus mamaia?

- Da mai tataie, ii raspunde mama.

Iar pe mine ma surprinde momentul lui de luciditate. Stie saracul…

- S-a dus nevestica mea … Acu’ m-oi duce si eu dupa ea … Pai ce sa fac … si ochii batrani si albastri i se umplu de lacrimi. 

…

- Raluca, hai sa-ti dea tataie ceva sa nu mai fi suparata! Si scoate din buzunarul de la piept o hartie gri pe care mi-o intinde cu un zambet complice.

- Ce-mi dai tu aici mai tataie? Si desfac usor hartia … descopar trei tablete de ciocolata atent impaturite sa nu se strice. Zambesc gandindu-ma la grija ce mi-o poarta.

- Pai nu esti tu nepoata mea? Si-mi face cu ochiul.

- Sunt mai taiule! 

E fericit ca m-a facut sa zambesc.

…

Preotul murmura niste cuvinte pe care mintea mea refuza sa le inteleaga si se tot fatzaie incolo si incoace cadelnitzand. Tot ce reusesc sa retin e “Primeste Doamne la tine pe roaba ta Maria …”. De maica vorbeste asta?

Ma uit la ea … e atat de linistita, de impacata … ai zice ca doarme. Mai ca-mi vine sa ma duc sa-i dau un ghiont sa se trezeasca, cum faceam cand eram copila … ridic privirea si intalnesc ochii verzi ai tatei … sunt plini de lacrimi ce se pierd in barba nerasa de cateva zile … e nedormit dragul de el … de cand s-a stins maica nu i s-a lipit geana de geana … Imi dau seama ca e prima oara cand il vad plangand in mai bine de douazeci si sapte de ani …  

…

Pamantul plin de bolovani loveste cosciugul ce acum e la cativa metri sub pamant. Percep sunetul ca niste bubuituri puternice ce-mi sparg timpanele. Imi vine sa strig la ei sa se opreasca. Imi dau seama ca, de fapt, ei nu fac decat sa urmeze o lege a firii si ca e momentul sa plec. Ridic ochii ce-mi ramasesera parca hipnotizati in groapa adanca. Ambii fii stau sprijiniti in maini de gardul metalic ce inconjoara mormantul, cu privirile atintite in gol, privind undeva dincolo de capacul cosciugului, incercand parca sa o mai priveasca odata pe cea care le-a dat viata.

- Tata hai sa mergem! Unchiule hai acasa!

Nici unul nu ma aude. Au ochii plini de lacrimi. Sunt obositi si nedormiti de cateva zile. Cu toate astea li se citeste durerea pe figuri. A lasat brazde adanci. Repet chemarea, de data asta ceva mai tare. Acelasi rezultat. Strig la ei:

- Tati, hai! Florine, hai odata!

Am reusit sa trec dincolo. M-au auzit. Se urnesc cu greu si o iau usurel printre celelalte morminte catre iesire.

Pornesc agale in urma lor murmurand:

- Noapte buna, maico! 

Reusesc sa-i prind din urma. Il iau pe tata de mana si-l strang cu putere, intr-o sustinere muta. Se uita la mine si colturile gurii i se ridica usor, incercand sa zambeasca. A inteles … 

Intamplarea a facut sa circul azi cu taxiul mai mult decat de obicei. La intoarcere am nimerit un taximetrist care-i stia piesele lui Caragiale pe de rost (wow, e de admirat) si care vorbea cam alandala, de la un moment ma intrebeam daca nu cumva e beat sau sub influenta vreunui drog, desi nu a avut nici un moment nici cea mai mica ezitare pe traseu.

Ce m-a amuzat insa la tot monologul lui au fost versurile urmatoare: 

Asta-vara la Craciun

M-am suit intr-un capsun

Si-am mancat atatea pere

De m-am saturat de mere  

Ca doar romanul s-a nascut poet, nu?  

   

Intr-o seara, pe la zece,

N-a fost cald, dar nici prea rece,

Am avut o aventura,

Nici cu Mimi, nici cu Sura,

O conita delicioasa,

Nici urata, nici frumoasa,

S-am intrat cu ea in vorba,

Nici de cosmos, nici de ciorba. 

Avea ochii ca doi astri,

Nici caprui, dar nici albastri,

Gura dulce, zambitoare,

Nici prea mica, nici prea mare,

Sanii, doua randunele,

Nici prea mari, nici mititele,

Si vorbind cu ea in soapta,

Nici prostuta, nici desteapta. 

Ne-am plimbat vreo cinci minute,

Nici incet, dar nici prea iute,

Discutand ca la Geneva,

Nici de Adam si nici de Eva.

S-am ajuns la ea acasa,

Nici prea-nalta, nici prea joasa,

Locuinta minunata,

Nici murdara, nici curata. 

Mi-a dat o cafea usoara,

Nici prea dulce, nici amara,

S-a inceput sa se dezbrace,

Nici incolo, nici incoace,

I-am sorbit formele toate,

Nici din fata, nici din spate,

Pielea-i cu miros de nalba,

Nici prea neagra, nici prea alba. 

Avea talia subtirica,

Nici prea mare, nici prea mica,

Brate albe, voluptoase,

Nici subtiri, dar nici prea groase,

Niste-imbratisari divine,

Nici prea multe, nici putine,

Si-o sofa cu dungi banale,

Nici prea tare, nici prea moale. 

Cum o sarutam prin bezna,

Nici pe nas si nici pe glezna,

Bate cineva la use,

Nu-i nici unchi, dar nici matuse,

Ci barbat-su Ion, din piata,

Nici cu cioc, nici cu mustata,

Dar cu un baston de mire,

Nici prea gros, nici prea subtire. 

Si cand ma rugam – Prea Sfinte,

N-am fost prost, dar nici cuminte,

Doamne, scoate-ma din lada,

Nici in curte, nici in strada,

Deodata usa scapa,

Nici se sparge, nici se crapa,

Si sta Ion ca un sihastru,

Vad nici verde, nici albastru.

- Ce cauti aici? – ma intreaba,

Nici in pripa, nici in graba,

I-am spus, fara sa-mi dau seama:

- Nici pe tata, nici pe mama!

Ci astept cu tot alaiul,

Nici masina, nici tramvaiul …

… Si au curs bastoane-n mine,

Nici prea multe, nici putine! 

Restul n-are importanta,

Nici spital, nici ambulanta,

Stiu c-am stat trei luni jumate,

Nici pe burta, nici pe spate,

De atunci mi-e viata roza,

Nici in versuri nici in proza,

Si astept o aventura,

Ori cu Mimi ori cu Sura. 

(Ion Pribeagu) 

Hernie de disc. Operatie. A doua in ultimele 5 luni. Urmeaza recuperarea … momentan calai. 

Ciroza. Stadiu avansat. Inoperabila. “La varsta ei, operatia inseamna sa-i grabim moartea.” Urmeaza morfina … rece ca gheata.  

Accident de masina. Masina? Fiare vechi. Soferul? Cateva vanatai si zgarieturi. Cineva acolo sus te iubeste … caldutz. 

Una calda, una rece … sau pur si simplu VIATA  

Am obosit sa fiu “femeia barbat”. M-am saturat de probleme ce trebuiesc rezolvate urgent. M-am saturat ca cei din jur sa se comporte ca si cum raspunsul la toate problemele lor sunt EU. Am obosit s-aud: nu mai avem x; s-a terminat y; trebuie dusa masina in service; stai tu cu ea in spital; da’ du-te si la cealalta ca s-ar bucura; ai tu grija de ele; cand mergem in cutare loc? cand vii acasa? dar cand faci aia? ailalta cand e gata? da’ nu vii odata? mai dureaza mult? ne trebuie z, ieri eventual da’ noi iti spunem maine s-ai timp sa le faci.

Dragilor, ultima oara cand am verificat eram DOAR o femeie. Nu le pot face pe toate, nu eu sunt raspunsul problemelor voastre. Nu-s infirmiera. Nu-s mecanic. Sunt pur si simplu FEMEIE, si aia juma’ de buletin.

V-ati gandit vreodata ca tot ce-mi doresc e sa aibe si de mine grija cineva, iar eu sa fiu doar femeie? Ca singurele mele preocupari mi-as dori sa fie copii, sotul, caminul si un job lejer, nu de alta da’ sa nu mi se atrofieze creierul de tot?

Well … la dracu’ cu toate. Bine ca-mi revin pana maine … cred … sper … nu mai conteaza