My world

Asaaaa … sa continuam, c-a ramas povestea neterminata :)

E clipa in care iti doresti cu disperare … sa-ti pese … sa fii uman … sa iubesti cu pasiunea si cu inconstienta adolescentei … sa razi din tot sufletul … pur si simplu nu vrei decat sa simti … orice … dar sa SIMTI

Esti atat de preocupat in a obtine ceea ce-ti doresti, incat totul se transforma intr-o cautare furioasa, cu ciuda, cu inversunarea si incrancenarea celui ranit. Nici macar nu realizezi ca ratezi o gramada de lucruri. Nu mai ai timpul si dispozitia sufleteasca sa-i observi pe cei din jurul tau. Nu vezi nici macar ca te transformi in ceva ce nu ti-ai dori vreodata. Devii orb. Ai toate sansele din lume sa treci ca o racheta pe langa cel care ti-ar putea aduce alinare si nici macar nu-ti dai seama de asta. Viata ta se transforma intr-o goana nebuna in cautarea acelui cineva care-ar fi raspunsul la toate intrebarile si rugaminitile tale.

Ala mic si rau ma intreba la un moment dat cum am reusit sa trec peste. E greu de dat un raspuns, caci nu exista o reteta general valabila. Nici eu nu-s “vindecata” complet, inca mai invat. Fiecare experienta e unica, fiecare are o alta lectie de invatat. Ceea ce-am descoperit eu este ca ceea ce transmiti celor din jurul tau ti se intoarce amplificat de zeci de ori si in loc sa te vindeci nu reusesti decat sa-ti faci mai mult rau. Opreste-te o clipa din goana asta nebuna si incrancenata dupa “vreau sa simt” si din cautarea raspusurilor la toate intrebarile cu “de ce?” … priveste-te in oglinda si accepta adevarul. Adevarul simplu ca s-a terminat, c-a fost si ca nu mai e nici o cale de intoarcere. Si asta nu pentru ca cineva a gresit, ci pentru simplul fapt c-asa trebuia sa fie. Ca lucrurile se intampla intotdeauna cu un scop, chiar daca tu nu stii care. Ca raspunsurile la toate intrebarile tale vor veni pe masura ce vei fi pregatit sa le afli si sa le intelegi. Ca dragostea nu e o lupta, ci un tango in doi. Ca totul in viata se plateste mai devreme sau mai tarziu si n-ai vrea s-ajungi sa platesti un pret prea mare pentru ceea ce faci si spui in perioada asta de cautare.

Nu vei gasi niciodata nici ceea ce cauti si nici linistea de care ai atata nevoie, atata timp cat ceea ce oferi tu celor din jur e furie, incrancenare, ciuda si neputiinta. Totul se va intoarce inzecit impotriva ta si nu vei fi castigat decat mai multa suferinta si dezamagire, de parca ce-ai primit deja n-ar fi fost indeajuns. Opreste-te si asteapta acel ceva. Caci va veni cand il vei astepta cel mai putin, dar cand vei avea cea mai mare nevoie de el. A astepta nu inseamna a renunta. E intelepciunea celui care si-a invatat lectia. E speranta. E invingatorul ce nu se lasa doborat de rautatea unei fiinte ce nu merita. Cineva spunea la un moment dat ca “nu merita sa suferi pentru nimeni, caci persoanele pentru care ar merita sa suferi nu te vor rani niciodata”. Si stii ce? Are al naibii de mare dreptate.

In clipa in care ajungi sa intelegi toate astea, totul se schimba. Incepi sa te linistesti si sa redescoperi bucuria si frumusetea cuprinse in cuvantul “viata”.

Asta am invatat eu. Poti profita de tot ce ti-am impartasit sau poti (re)inventa roata. Alegerea iti apartine

Un om spunea, intr-un comentariu recent, “Lasa depresiile, priveste in jurul tau, vezi o floare, un zambet de copil, o pasare zburand, cerul albastru, chiar daca are nori este superb, vezi doar ce este bun, razi, lasa grijile si indoielile, darama zidul, fii optimista, iesi cu prietenii asa cum sunt, priveste partea oamenilor care sta in lumina nu in umbra.”

Plecand de la acest mic citat sa incercam sa facem un pic de … psiho / filozofie ?

Reusesti sa treci peste acel eveniment din viata care te-a daramat efectiv. Te ridici sovaitor si mergi mai departe. Inveti din nou sa faci pasi mici si timizi, sa razi, sa te bucuri. E doar o masca, dar face viata mai suportabila. Eviti sa te gandesti sau sa analizezi lucrurile caci ajungi tot timpul la trista concluzie ca esti un bloc de gheata, ca nimeni si nimic nu te mai poate face sa simti, ca inregistrezi totul pe modul automat … esti doar un robot … un mort viu …

Ei si cand reusesti sa iti intri in rol si sa te simti si tu mai bine, cand crezi ca lumea e a ta … intalnesti pe cineva, un cineva care, intr-un fel sau altul, iti este drag, iar acel cineva trece prin ce-ai trecut si tu. Si nici macar nu e nevoie sa-ti puna sau sa-ti dea de inteles ce-l macina. Pur si simplu simti durerea lui dincolo de cuvinte si de cochilia in care si-a inchis trairile. Socul e atat de puternic incat te arunca in galeata cu depresie instantaneu. Esti trist ca nu-l poti ajuta in nici un fel, ca nu-i poti alina chinul cu nici un cuvant, cu nici un gest. Si e al naibii de frustrant.

Te doare durerea lui, dar si propria durere … durere pe care, oricat ai incerca vreodata, nu ti-o vei putea sterge din memorie. Cel mai simplu e sa o accepti ca facand parte din tine si sa mergi mai departe.

E momentul in care constientizezi si mai acut ca nu mai esti capabil sa simti … ca nu te mai impresioneaza nimic … nici macar o partida buna de sex … esti pustiu si gol … esti un bloc insensibil de gheata …

E clipa in care iti doresti cu disperare … sa-ti pese … sa fii uman … sa iubesti cu pasiunea si cu inconstienta adolescentei … sa razi din tot sufletul … pur si simplu nu vrei decat sa simti … orice … dar sa SIMTI

In week-end-ul 26-27 septembrie a fost, la Bran, asa numitul festival “Ravasitul oilor”. Cum n-am avut ce face, am strans o gasca de 3 si … ne-am dus.

Drumul a fost splendid, vremea minunata, de companie nu mai spun. Am tinut-o tot intr-un hohot de ras doua zile

Mi-o placut “serata dansanta”, desi am stat prea putin ( Mie una nu-mi mai venea sa plec, asa de tare mi-o placut muzica din “Oldies” (da mah, stiu ca-s proaspat scoasa de la naftalina ). Nu ma pot plange nici de continuare c-o fost delicioasa )

Festivalul in sine a fost dezamagitor, cel putin partea pe care am vazut-o eu. Sambata seara la 6 te calcai in picioare, mizerie, imbulzeala, muzica urla din niste boxe uriase si un miros … ingrozitor. Am facut stanga imprejur mai repede decat am intrat, simtindu-mi stomacul undeva in gat. Nu mai vorbesc de trafic: de la Fagaras la Bran (aproximativ 10 km) am facut 2 ore de-mi iesise prin piele statul in fund. Dac-as fi fost singura, pe cuvant ca ma intorceam dupa primele 10-15 minute … Targul de “suveniruri” exagerat de scump si plin de kitschuri. Am reusit sa gasesc, pitite intr-un colt, cateva “articole” ce mi-au bucurat copilaria: va mai amintiti pusculitele in forma de mar, de para sau de purcelus? Dar de “privighetori”? Pasarelele acelea din lut in care se pune apa, iar atunci cand sufli canta precum privighetoarea

La intoarcere am preferat sa coboram pe Cheia. Splendid peisajul, ca doar v-am mai spus, chiar si din spatele volanului cand atentia iti este concentrata in proportie de 90% pe serpentinele in ac de par. Daca in dreapta e fain sa stai sa admiri peisajul, de la volan e demential sa simti cum se aseaza masina pe serpentine >:)

Tot pe scurt si astazi )

Cop, you’re THE BEST. Si sa va spun si de ce. Acum cateva zile a picat serverul pe care sunt tinute blogurile noastre (cele cu tfm in coada ) si nu numai ca picase, dar … citez “s-au prajit hardurile si motherboard” … FUCK blogul meu e pierdut pentru vecie ( Nu c-ar fi cine stie ce, dar e al meu, e o bucatica din mine si mi-ar fi parut tare rau sa nu mai existe. Plus ca se dusese si back-up-ul (era pe unul din harduri) pe apa sambetei. Tre’ sa-nvat sa fac back-up ca nu se mai poate … se aude acolo in spateeeee?

Acu’ ce era sa mai fac? Sa pun si eu paie pe foc? Am zis … asta e … un semn sa las trecutul sa moara. Asta e stare d’aia de depresie crunta, daaaa? Stati potol ca mi-a trecut. Is iar ca un cintezoi in traducere libera nu-mi tace gura o clipa ))

Ce-mi vine mie aseara? Incerc sa intru pe blog sa vad ce si cum …. poaaaaate (insert prayer here) …. cand colo ? Ce sa vezi? Victoriiiiiiiiiiiiiiie !!!! Mergeeeeeeee !!!! Me dancing now ta na na na na na )) Cop, sa-ti dea Dumnezeu sanatate si sa-ti tina obiceiurile, ca nusht ce m-as face io fara tine

Traiasca si Dreamer ca m-a facut sa rad cu lacrimi )

Asa caaaaa … azi esteeee “back to old MEEEEEEEEEEEE …. again”

Acum va las, c-am bagaje de facut ;) …. Aaaaa, nu v-am spus? Plec la munteeeeeeeeeee Si nu oricum, ci 4 zile De nebuna evident ))

Sa fiti cuminti ca va fac controlu’ >:)

Vorbeam zilele trecute cu o amica, apropos de preferinta barbatilor catre desuurile mai mult sau mai putin sexy, iar ea imi spunea ca se prefera “naked”. Eu cred ca nici un barbat de pe lumea asta, ne referim la cei normali si intregi la cap, nu va spune nu sau nu-i vor sticli ochii in cap dupa o tipa intr-o lenjerie sexy. Asta ca tot mi-am luat eu o cuminteo-sexy-incitanta camasuta de noapte intr-unul din extrem de rarele mele accese de shopping ). La ce dracu’ mi-o trebui nusht, da’ vad io ?

***

De vreo doua zile am cazut in galeata cu depresie … si de vina e numa’ ala mic si rau (                                

“- Been there, done that …

 - And?

 - Pai … inca mai cred ca lucruri frumoase se pot intampla, ca exista cineva pe lumea asta care crede si spera acelasi lucru, ca tot ce trebuie sa fac e sa-l gasesc. Incerc sa nu-mi pierd speranta. Incerc sa uit lucrurile urate, durerea aia sfasietoare cand totul se prabuseste in jur si tu nu intelegi de ce, cand te intrebi unde si cu ce dracu’ ai gresit pe lumea asta de ti se face sufletul mii de farame, iar ce ramane se retrage speriat intr-un colt. Incerc sa daram zidurile pe care le-am construit si sa zambesc din nou din tot sufletul, nu doar de fatada. Imi doresc sa ma pot bucura din nou de un simplu gest fara a mai crede ca-n spatele lui sunt cine stie ce intentii imaginate sau meschine … Ma uit la tine si ma simt ca si cum m-as uita in oglinda …. ca si cum as face un reality check. Asa te vad eu …

- Ooooaaaaauuuuuu …. Mai citesc inca o data si incerc sa raspund.

- Asta fac eu. Tu inca mai fugi … Nu e nevoie sa-mi raspunzi mie … stiu cum e si cat de tare doare mai bine decat mi-as fi dorit vreodata sa aflu … “

Faci tot ce poti sa-ti ocupi timpul cu ceva, muncesti ca nebunul, te inconjori de oameni doar doar iti vei tine mintea ocupata. Orice, doar sa nu te mai gandesti la … Dar, tarziu in noapte gandurile te napadesc cu si mai multa furie, lacrimile iti brazdeaza obrajii intr-un  izvor nesecat, iti vine sa urli din toti rarunchii, in schimb musti perna cu furie, de durere si neputiinta, ca si cum saraca ar fi in vreun fel vinovata de suferinta ta … Si pare sa nu mai treaca vreodata … A doua zi o iei de la capat … Nu mai crezi in nimeni si in nimic … Te ascunzi dupa ziduri inalte si nu lasi nici macar o privire indiscreta sa zareasca dincolo … Cand simti ca se apropie prea tare, c-ar putea deveni periculos in vreun fel cat de ipotetic si improbabil, te sperii atat de tare ca te fofilezi si o iei la fuga de abia te tin “picioarele” …. Been there … done that …

***

Cea mai grea singuratate e sa fii inconjurat de oameni si sa te simti ca si cum ai fi pe o insula pustie …

***

Pana cand oare?

L-am primit de la un coleg … enjoy

Muncitorii intelectuali

O degringolada totala domne’ )